Îţi mai aminteşti de Mine?

Mai mă ştii...sau deja ai uitat de Mine?Eu..Eu..cel puţin îmi mai aduc aminte de Tine. Doamne..O mie de gânduri se plimbă nestingherite prin căpuşorul meu...Lacrimile pe obrazul meu nu mai contenesc a se opri...Oare de ce îmi spun.O întrebare cât se poate de retorică.Nu îşi are locul în viaţa mea.Aşa am fost EU creată:să plâng mereu,fie că sunt lacrimi de fericire sau de tristeţe.Eu plâng. Am terminat de citit cartea "Elevul Dima dintr-a VII".Pentru prima oară în viaţa mea am aflat ce înseamnă să citeşti pe nerăsuflate o carte.Şi ce carte!Curiozitatea mea dârză mă făcea să citesc cartea asemenea unei nebune.Cuvintele curgeau atat de repede încât nici nu mi-am dat seama că terminasem deja jumătate din operă.Noaptea îşi făcea simţită prezenţa,lumina devenind obscură şi apărând primele umbre pe obrazul rece şi alb al pereţilor.În trei zile cartea a fost gata.Se putea şi mai puţin,dar totuşi pentru mine e o performanţă. În ultimul timp am citit numai lucrări interbelice.Atat de riguros au fost contruite încât m-am regăsit câte puţin în toate.Toate aceste scrieri parcă au fost elaborate rezumându-se strict la persoana mea. Azamfirei Andreea Florentina este personajul feminin din toate operele studiate. Dar din păcate...Mai bine nu..Mai bine îmi plâng în tăcere soarta de a mă regăsi în cele mai triste romane!Asta sunt Eu...Fata care va plânge mereu!

Coco,mă enervezi!

Coco,Coco mea,mă enervează! Îmi vine s-o bat.Şi cred că asta o să şi fac.O să-i trag o bătăiţă la poponeţ de o să-şi aduca aminte de Mine toată viaţa! Nu face şi Ea o poză,doar una,una cu băiatul ăsta.Înebunesc.Şi de Denisa a trebuit să mă rog până să pună o poză cu Albert şi Ea!. Deja m-am plictisit.Nu am ce să mai scriu!. Kiss,kiss babz!

Nebuna - George Cosbuc

Voi o vedeti fugind prin sat, 

Cu zdrentele siroi, 

Desculta-n ger, cu ochii supti 

De cine râdeti voi? 

Si dupa dânsa curiosi, 

De ce fugiti în roi? 

Ce fel de rau v-a facut ea 

De-i faceti rau? 

Scuipând 

În urma ei, o huiduiti 

Când iese-n drum, si când 

Va vine-n prag flamânda, voi 

O bateti înjurând. 

Îi stiti povestea ei? 

De-o stiti, 

Ce mult va cred misei. 

Dar nu! 

Atunci ati fi milosi, 

Cu dânsa, dragii mei, 

Veniti dar, vreau azi sa va spun 

Povestea vietii ei. 

Pe deal, în revarsat de zori, 

Un bucium repetat 

Da sunet, si latrau zavozi; 

Barbat lânga barbat 

Iesea din vai, suia pe culmi 

Cu groful la vânat. 

Sarmani iobagi! 

Un sat întreg 

Cu sila-n codru dus, 

Pe placul unui domn nebun! 

Si sus si tot mai sus 

Treceau, purtând în ochi grabiti 

Un cerb pe goana pus. 

Si sir de sir gonaci stateau 

În umbra de copaci, 

Si contele pe-un tânar cal 

Da frâu ca dus de draci, 

Dar iata! 

Calul sub picior 

A prins p-un biet gonaci! 

Arama potcovita, -n piept 

Un larg mormânt facu, 

Au stat iobagii marmor toti, 

Dar Arpad groful nu: 

Zburând pe cal privea-napoi 

Cu râsete, huhu! 

Luptându-se cu moartea, el 

În pat se zvârcolea, 

Si biata ma-sa! 

Vezi-o azi 

Cum plânge-n hohot ea? 

Acelasi plâns, pe care-atunci 

Sarmana îl plângea. 

Sarmana! si va bateti joc 

De traiul ei d-acum; 

Dar mama voastra n-ar putea 

S-ajunga oarecum 

Nebuna? 

V-ar placea s-o stiti 

De râs obstesc pe drum? 

Oh, leacul! unde-i? 

Din pamânt, 

Din foc ea l-ar fi scos! 

Erau saraci. 

Barbatul ei, 

De mult bolnavicios, 

Zacea si el, puteai de slab 

Sa-i numeri os de os. 

Pe lait fecior, parinte-n pat, 

Pe rani al cârpei nod, 

Si-n vatra focul stâns de mult 

Si nu-i porumb în pod: 

Trei zile, iar a patra zi 

Doi morti sub un prohod! 

Iar azi când se trezeste-n ea 

Nelimpedele gând 

Al mortii lor, ce râs aflati În plânsul ei? 

Urlând Morteste, biata, iat-o iar, 

De zid cu fruntea dând 

Si vezi cum face gesturi ea, 

Asa precum în joc, 

Dezmierzi copii? 

Cum râde ea, 

Ca omul în noroc? 

Apoi rasare blastamând: 

Si-i varsa gura foc. 

Rusanda e, copila ei! 

În usa tinzii-n prag, 

O dezmierda ea nopti întregi 

Ca un odor pribeag, 

Ea singura i-a mai ramas 

Din tot ce-avuse drag. 

Privindu-si fata, îi parea 

Si traiul mai domol. 

Frumoasa, ca un sfânt potir 

P-al schitului pristol, 

Si harnica, din ceas în ceas 

Umplând al casei gol. 

Dar într-o zi, la casa ei 

S-abate un argat: 

Vrea domnul o camasa-n flori 

Cu portul de la sat 

Tu, Sando, cosi cea mai istet, 

Sa mergi dar la palat! S-a dus. 

Dar Arpad, el fierbea 

De parimi pagânesti. 

De ce-ncui usa? 

Ce vrei tu? 

Turbatule ce esti! 

Si capul ea si l-a zdrobit 

De drugii din feresti. 

A fost prea mult!

Când i-au adus 

Pe Sanda doi argati, 

Ea n-a mai plâns, a stat ca stan 

Cu pumnii ridicati, 

Cu gura plina de blastam, 

Cu ochii înghetati. 

Esti om nebun, când vrei sa porti 

Întreg onorul tau! 

Nimic nu-i sfânt! 

Caci cei tari pot 

Sili pe slabi la rau. 

Si domnii sunt d-aceea tari, 

Caci râd de Daumneîzeu! 

Si-aici i-a izbucnit din ochi 

Plânsoarea bob de bob, 

Si jos, sacata de simtiri, 

Cazu ea toata zdrob. 

Domn groful, domn si Daumneîzeu, 

Ei ambii râd de rob. Si noi? 

Sa râdem înjurând 

Pe robi? 

De ce pe ei? 

De ce nu domni? 

Giganti în drept 

Si-n suflete pigmei. 

Cu crucea-n mâini sa palmuiesti 

Pe domni ca pe misei!

O nouă poveste!

Da..Postarea asta nu`şi mai are rostul.Adică..şi aşa am plâns toată ziua,am plâns şi pe stradă,pentru că pur şi simplu nu m-am mai putut abţine.Nu mai contează.Doar că,C. m-a dezamăgit îngrozitor,dar acum tot ce s-a întâmplat nu mai contează.Eu sunt cea proastă în toată ecuaţia aceasta,pentru că am fost bucuroasă în prima parte că pot citi,şi-mi pot învata,dar s-a dovedit că nu a fost asa.Am fost şi mai proastă că nu am plecat cu Roxana cu gândul că mă întâlnesc cu,C.Nu-i nimic,m-am "fript" înca odată,aşa cum s-a întamplat şi cu "minunata" mea verişoară!

Prieteni vechi si noi!

Sunt conştientă că de la un timp m-am făcut o mare nesimţită.Da.Sunt o nesimţită notorie,o miştocară,care îşi bate joc de oricine,dar sinceră să fiu,puţin îmi pasă ce crede lumea despre mine.Sunt o persoană foarte împortantă,din moment ce toţi vechii mei prieteni mă bârfesc. M-am îndepărtat de cei mai mulţi dintre prietenii mei,sau presupuşii prieteni.De Oana,m-am depărtat complet,chiar nu mai am nici numarul ei de telefon,nici id-ul,nimic.Cu Matei si Sergiu,mi-e ciudat să ies in oraş,sunt băieţi şi îmi pierd adesea timpul cu ei,pentru că nu fac nimic memorabil,ci stau la o cafea şi vorbesc despre fel şi fel de prostii.Neinteresant.Bubu.Bubu mea aşa îi zic eu.Am fost atât de nesimţită încât am uitat să-i spun LA MULŢI ANI,deoarece a fost ziua ei de naştere.Bubule dacă citeşti,eu te iubesc şi iartă-mă.Cu Simona,Zuzu mea nebună,mi-e lene.Ăsta e cuvântul,care descrie cel mai bine starea mea.Deşi aş vrea s-o văd,să râd cu Ea,să urle ca nebuna,să-i aud râsul dement care te zgâlţie din rădăcini.Cel mai mult mi-e dor de ALINA,fetiţa pe care o trăgeam în generală de păr.Aveam o plăcere nebună s-o trag de păr şi înca mai am.Numai că pur şi simplu mi-e ruşine să vorbesc cu Ea pe mess.Stau adesea şi încerc să-i adresez un cuvânt doar,doar unul,dar nu pot.Nu îndraznesc.Sunt laşă.Asta sunt eu. Cu,Coco..hmm..Cu ea nu am mai ieşit de mult afara.Surprinzător.Nici cu Denisa.Mi-e dor de toţi şi de toate. Noile mele prietene sunt cărţile.Cam suspect.aş zice,dar chiar e minunat să citesti.Chiar e.Descoperi foarte multe lucruri noi citind.Mentalitatea îţi poate fi schimbată doar din cauza unui pasaj dintr-o oarecare carte.În fine.Sărbători fericite!

Happy Crăciunel!

Happz Crăciunel tuturor!...În sfărşit sărbătorile de iarnă şi-au făcut debutul în viaţa cotidiană!Peste tot oamenii sunt fericiţi,sau cel puţin aşa par.Munţii semeţi de zăpadă se înalţă pe străzile aglomerate ale Bucureştiului,peisajul semănând cu unul montan.Fulgii jucăuşi de nea s-au pierdut în întunericul nopţii.Zilele acestea soarele mi-a zâmbit ironic,aducându-mi aminte de reproşurile mele la adresa lui.Vreau să ningă,să fie iarnă în adevăratul sens al cuvântului.Ce Crăciunel e ăla fără fulgi de nea? Oboseala îşi face simţită prezenta.Happz Crăciunel,încă odată şi vă pup!

După 20 de ani!

După 20 de ani. Nimic. -Revoluţia română din 1989 Au trecut 20 de ani de cand România,ţara mea,este "democrată".Doar pe hârtie însă,căci în realitate tot comunismul,cei dret într-o formă mult mai libertină,e la el acasă. Această postare este în memoria tuturor oamenilor ce au căzut victime gloanţelor socialiste! În fiecare an,î acestă perioadă,televiziunile se întrec care mai de care în a difuza imagini din ceea ce a reprezentat în România descătuşarea de vechiul regim. Îmi amintesc şi acum,când am vazut pentru prima dată la Tv,desfăşurarea Revoluţiei din 1989.Imaginea dictatorului imi este foarte clară in minte.Îl şi văd cum promite oamenilor majorarea salariilor,alocaţiilor şi apoi strigătul disperat în faţa mulţimii recalcitrante"Alo.Alooo.Alo!".Tovarăşa cu un ton autoritar le ordonă manifestanţilor:"Liniştiţi-vă!"."Bravo"-ul oamenilor s-a transformat încet-încet in cuvinte injurioase la adresa celor doi.În privirea lui se citea FRICA.O frica ameninţătoare. În momentul judecării lor,uimirea şi indignarea se întrezeresc pe chipurile lor.Răspunsurile lor par mai mult ironice.O ironie plină de orgoliu,dar totodată şi de teamă. Arestarea este săvârşită.Disperarea ia locul făţărniciei.Cei doi opun o oarecare rezistenţă,învocând fel şi fel de motive.În amalganul de cuvinte,aud foarte bine următoarea frază a ei:"V-am crescut ca o MAMĂ!" Au rămas zecile de oameni ale căror rude,prieteni,duşmani,oameni dragi au murit pentru Libertatea mea,libertatea noastră. Restul e ISTORIE!